Contrabanda cu orice, dar mai ales cu bautura, tigari si diverse produse ale brandurilor renumite, este la ordinea zilei in Romania. Suntem un popor care vrea calitate la jumatate de pret, dar in cazul contrabandei intotdeauna pretul platit se dovedeste in final a fi mult prea mare pentru ceea ce primim.
De ieri avem un nou jucator in lupta impotriva contrabandei – s-a lansat primul ONG care se implica activ in aceasta lupta: Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit „Viitorul” (ACTIV). Asociația are drept scop promovarea, sprijinirea, realizarea si coordonarea de activitati care sa contribuie la constientizarea publicului si a autoritatilor cu privire la efectele negative ale traficului ilicit de marfuri. Asociatia isi dorește sa fie liantul intre stat, consumatori si producatorii de marfuri afectati de acest fenomen.
In sustinerea misiunii sale, asociatia ACTIV a realizat in luna iulie, in colaborare cu Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie – IRES, un studiu de piata cu privire la perceptia romanilor asupra traficului ilicit. Studiul, realizat pe un esantion naţional reprezentativ de 1.200 de persoane, releva faptul ca 90% dintre romani au o parere proasta despre contrabanda. Totodata, studiul arata ca aproape 20% dintre romani ar cumpara un produs de contrabanda datorita pretului mai mic.
Acelasi studiu arata ca fenomenul de contrabanda este unul tolerat la nivelul societatii romanesti. Cei care exclud cumpararea produselor de contrabanda invoca nesiguranta legata de calitatea produselor (două treimi) si nu ilegalitatea sau imoralitatea actiunii (doar 17%). Dintre cei care ar cumpara produse de contrabandă, aproape 75% isi justifica actiunea prin prisma pretului de achizitie mai mic.
Desi 94% dintre respondenti constientizeaza efectul negativ al contrabandei asupra economiei romanesti, iar 89% dintre cei chestionati sunt constienti de impactul negativ asupra bugetului de stat, doar 54% dintre ei considera ca acest fenomen le afecteaza in mod semificativ nivelul de trai. Aproximativ jumatate dintre subiectii cercetarii (52%) spun ca nu cunosc actiuni de combatere a contrabandei, iar dintre cei care ofera un raspuns cu privire la acest subiect, cei mai mulți fac referire la actiunile de control, razii si verificari (23%).
In proportie covarsitoare, cei intervievati considera ca traficul ilicit este favorizat de: nivelul scazut de trai – 94%, dezinteresul politicienilor – 89%, coruptia – 86% si diferentele de pret fata de alte tari – 85%. Aproape 2 din 3 romani considera ca institutiile politice precum autoritatile locale, Parlamentul si Guvernul nu se implica pentru a opri traficul ilicit si spun, intr-un numar si mai mare, ca ar vota un politician care ar avea o atitudine diferita si o activitate sustinuta in combaterea contrabandei.
In incheiere, va las cu un infografic construit pe baza rezultatelor studiului mai sus mentionat, pentru o imagina mai clara asupra situatiei.