Inca de la inceputul anului am zis ca as vrea sa ajung la UNTOLD anul acesta. Chiar ii povesteam Magdei in acest interviu ca asta am in plan, dar m-am trezit cu o luna inaintea festivalului ca nu am luat bilet, cazare, nimic. Asa ca, fiind resemnata ca nu o sa merg nici anul acesta, am zis totusi sa incerc sa particip la concursuri. Asa ne-am trezit in vinerea dinainte de festival cu invitatie dubla castigata de prietenul meu la Kaufland (dupa ce l-am batut la cap sa facem cumparaturi acolo). Dupa entuziasmul castigului, ne-am dat seama ca mai avem putin timp, asa ca ne-am pus pe cautari de cazare si abia pe marti am gasit prin recomandari o garsoniera la un pret decent la 10 minute de festival.
Si, iata cum joi dimineata la ora 4, ne-am pornit catre Cluj. Dupa o scurta oprire de mic dejun in Sighisoara, am ajuns pe la pranz in Cluj, ne-am cazat, ne-am odihnit putin si am plecat spre festival. Partea buna a invitatiilor castigate a fost si ca am intrat pe la fast lane si n-am stat deloc la coada.
First time Untolders
Fiind pentru prima data la Untold, trebuie sa marturisesc ca, in prima faza, m-au uimit marimea festivalului si toate activitatile, dar n-am apucat sa vad tot in prima zi pentru ca ne grabeam sa ajungem la concerte.
Main Stage Untold
Pentru a ma bucura de tot ce are de oferit festivalul am mers apoi in fiecare zi, pe dupa amiza, la plimbare in zona de activari. Untold este intr-adevar magic, de la activarile ingenioase ale brandurilor, la scena colorata, spectacolul de artificii nelipsit de la aproape fiecare concert si animatorii ce se plimbau zilnic prin parc.
Din punct de vedere muzical, n-am fost niciodata un mare fan al muzicii electronice, si de asta nu am stat in nicio zi pana la rasarit, dar mi-a placut foarte mult la The Chainsmokers, la Diplo, la KYGO si culmea, la Fedde le Grand. La Armin n-am rezistat mai mult de 30 de minute, m-am convins ca nu e de mine. :)))
Mi-a placut si faptul ca pe Forest Stage au fost multe trupe romanesti ca The Motans, Mihail, Parazitii si altii, asa ca am pendulat mai mult intre Main stage si The Forest. Celalalte scene erau mult prea trance electrice pentru mine, desi la Galaxy mai parea interesanta atmosfera de fiecare data cand treceam pe langa ea.
Pentru mine, desi au fost foarte laudati, The Black Eyed Peas au fost usor dezamagitori si mai degraba mi-a placut showul lui Jason Derulo, din categoria trupelor comerciale.
Din punct de vedere al preturilor la festival, un cocktail era 19 lei, o bere 9 lei si o apa 6 lei, iar mancarea, daca luai de la food truckurile renumite era undeva la 30-35 lei, orice, in schimb daca luai de la gheretele no name cu chinese food, mexican food, etc, era undeva la 20-25 lei, in functie de ce iti doreai sa mananci. De exemplu eu am mancat o portie foarte buna si mare de pui cu urechi de lemn si ghimbir, cu garnitura de orez la 22 de lei, dar mi-am luat si teapa cu o clatita fada la 17 lei si o portie de cartofi prajiti groaznici la 15 lei. Per total nu era un efort financiar major sa mananci si sa bei la festival, iar cozile erau acceptabile daca stiai cand sa mergi.
Cu totul alta poveste era la baie, unde cozile erau interminabile constant, mai ales la femei, care de multe ori se duceau la barbati, acestia la randul lor plangandu-se ca sunt ‘invadati’. Din fericire, macar erau curate toaletele.
Tot la capitolul minusuri, n-am vazut niciodata la un loc atatia copii cu alcool si tigari si fete de maxim 16 ani imbracate mai sumar decat vezi in Red District. Poate organizatorii ar trebui sa interzica accesul minorilor dupa o anumita ora, chiar daca sunt insotiti de un major (care de obicei este un var/ frate / prieten care abia a facut 18 ani).
My Untold outfits
Per total, pot spune ca Untold este o experienta de neratat, chiar daca nu esti fan al muzicii electronice. Atmosfera este ceva de nedescris. Sa vezi din tribune, un stadion plin de oameni care danseaza si canta e wow.
Showurile de lumini, artificii si foc sunt foarte bine organizate si sunt spectaculoase, sonorizarea este foarte buna, iar eu am fost cucerita de activarile brandurilor, de la locuri de odihna ingenios amenajate la activitati interesante, cum ar fi cele 5 minute de libertate oferite de Winston sau casatoria temporara (valabila doar pe perioada festivalului). De asemenea zona de carnaval cu toboganul gigant si roata mare, era o atractie de neratat.
N-am ratat nici tatuajele temporare de la Flash Tattoos sau cele multe photocornere amenajate la tot pasul.
Am plecat spre Untold cu destul de putine asteptari, dar m-am intors cu dorinta de a reveni si in 2019, asa ca deja m-am inscris pe lista pentru pre-sale. See you there next year!
Comments
Pingback: Summer Well - festivalul ca o vacanta - Out and about